Doliu în lumea artistică din România: actorul Viorel Comănici s-a stins din viață, la 79 de ani, după o suferință prelungită. Vestea plecării sale, anunțată de Teatrul Nottara, a venit pe 5 iunie și a lăsat în urmă o mare tristețe în rândul colegilor de scenă și al publicului care l-a urmărit de-a lungul deceniilor.
„Familia Teatrului Nottara a pierdut un coleg mult prețuit. Actorul Viorel Comănici a trecut la cele veșnice pe 5 iunie după o lungă suferință. Dumnezeu să îl odihnească!”
Un artist care a marcat scena românească
În jurul numelui Viorel Comănici s-a creat, în ultimele luni, o tăcere apăsătoare. Prietenii și colegii știau despre lupta sa cu boala, purtată discret, cu aceeași demnitate cu care a tratat mereu arta și publicul. Prezența lui scenică, vocea caldă și siguranța cu care modela fiecare rol au făcut din el un reper pentru generații întregi de actori și spectatori.
Dispariția sa a zdruncinat comunitatea teatrală: pentru mulți, Comănici era mai mult decât un partener de scenă — era o conștiință artistică, un profesionist care impunea standarde ridicate și inspira prin rigoare și sensibilitate. În spatele aplauzelor, rămân astăzi poveștile de culise despre generozitatea cu care își împărtășea experiența și bucuria cu care celebra fiecare premieră reușită.
Carieră și roluri memorabile
Drumul său în teatru a început solid, odată cu absolvirea, în 1965, a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. S-a format sub îndrumarea profesorilor Mony Ghelerter și Zoe Anghel, într-o promoție de excepție, alături de Emil Hossu, Alexandru Repan, Ruxandra Sireteanu, Ștefan Sileanu și Olga Bucătaru. Primul său rol de greutate – Mitică Popescu, din piesa lui Camil Petrescu – i-a marcat începutul carierei în distribuția montată de George Dem Loghin, cu Dem Rădulescu ca asistent de regie.
Pe scenele teatrelor bucureștene, Comănici a lucrat cu regizori care au lăsat urme adânci în repertoriul românesc. A jucat în Hamlet de William Shakespeare, montare semnată de Dinu Cernescu (1974), a apărut în Lady X de Eugen Mirea, în regia lui George Rafael, și în Șoc la mezanin de I.D. Șerban, sub bagheta lui Avram Mircea. Versatilitatea sa a fost vizibilă și în Întoarcerea la Micene de Tossizza Averoff, pusă în scenă de Dan Nasta (1975), producții care i-au valorificat atât forța dramatică, cât și nuanțele de finețe ale jocului actoricesc.
Curiozitatea profesională l-a dus și către camera de filmat. Viorel Comănici se declara un cinefil pasionat și a colaborat cu regizori din cinematografie și televiziune, adaptându-se cu lejeritate din fața rampei în fața obiectivului. O prezență remarcabilă rămâne participarea sa în seria „Pistruiatul”, în regia lui Francisc Munteanu, exemplu grăitor pentru felul în care știa să-și calibreze mijloacele de expresie în funcție de limbajul artistic.
Astăzi, numele lui Viorel Comănici rămâne asociat cu o moștenire artistică solidă, construită prin disciplină, talent și o neobosită dorință de a servi scena și ecranul. Pentru public și colegi, rămân spectacolele, înregistrările și amintirile unei cariere care a adus consistență și profunzime teatrului românesc, fără stridențe și fără compromisuri.
Dincolo de aplauze, ceea ce persistă este exemplul: atenția acordată detaliului, respectul pentru text și partener și acea bucurie molipsitoare a jocului care îl făcea recunoscut oriunde apărea. Aceste repere, cultivate cu răbdare de Viorel Comănici, vor co