Loredana era din Botoșani, dar a murit într-un spital din Dublin. Femeia se confrunta cu probleme grave de sănătate.
O familie din Botoșani trăiește o durere fără margini. Din păcate, Loredana, o femeie în vârstă de 22 de ani, a murit în Irlanda. Mămica locuia acolo împreună cu soțul ei și copilul lor în vârstă de doar doi ani și jumătate, rămas acum fără cea care i-a dat viață.
Din păcate, Loredana se confrunta cu probleme grave de sănătate, mai exact cardiace. În urmă cu doar câteva zile, femeia în vârstă de doar 22 de ani a suferit două AVC-uri. A stat în comă într-un spital din Dublin, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru ea. Vineri, aceasta s-a stins din viață.
În urma ei au rămas lacrimi, suferință și întrebări fără răspuns. O întreagă familie, un soț care a pierdut-o pe cea care i-a fost mereu alături, dar și un copil de doar ani și jumătate pentru care cuvântul „mama” va fi de acum rostit cu multă durere în suflet.
Toți cei care i-au cunoscut au numai cuvinte de laudă la adresa lor. Își clădiseră o familie frumoasă, aveau un copil pe care îl adorau și se iubeau foarte mult. Din păcate, toate visurile lor au fost spulberate, iar acum cei dragi se pregătesc s-o conducă pe ultimul drum.
„Erau o familie frumoasă, care se iubea foarte mult și își creștea cu multă dragoste copilul”, au mărturisit apropiații pentru botosaninews.ro.