Fostul afacerist descrie cu luciditate un timp al singurătății, dar și al credinței recâștigate, în care dorul de fiică devine motorul zilelor.
După ani de opulență la Izvorani, realitatea este alta: mai puțini prieteni, resurse limitate, sănătate șubredă și multă reflecție. Cuvintele sale, așezate fără înflorituri, indică un om care acceptă prezentul, dar nu renunță la speranță.
Ruptura de comunicare cu Monica Gabor
Relația cu fosta soție, Monica Gabor, s-a stins treptat până la tăcere. Cu toate acestea, Irinel subliniază că apreciază felul în care Monica a crescut-o pe fiica lor. Nu există reproșuri, ci doar constatarea unei distanțe care, în timp, a devenit firească.
„Cu Monica nu am mai vorbit…”
Afirmația este scurtă și grea. În rest, el revine mereu la numele care contează pentru el: Irina. Așteaptă o revedere în acest an și spune că dorul e mai ușor de dus când are un scop limpede: întâlnirea tată–fiică.
Viața la azil și sprijinul Irinei
Mutarea la azil a fost, pentru fostul milionar, o schimbare radicală. Ritmul lent, programul previzibil și lipsa agitației i-au adus însă și un tip de ordine interioară. Spune că e „ok”, chiar dacă întreabă rar de lume și preferă camera și cărțile în locul ieșirilor.
„Sunt foarte bine, sunt ok! Sunt la azil. Am vorbit și cu Irina, mi-a zis că încearcă să vină să mă vadă. Vorbesc zilnic cu ea, mă ajută cu bani”
Irina are 19 ani, locuiește la New York și studiază medicina. Pentru tată, distanța e complicată și, deocamdată, imposibil de străbătut. El rămâne în România și așteaptă vești despre o vizită care să aducă, măcar pentru câteva zile, normalitatea de odinioară.
„Irina este acum la New York, mi-e cam departe să ajung la ea. O să văd ce face ea și dacă vine în România”
Sprijinul fiicei, mai ales financiar, e menționat fără ocol. Faptul că ei vorbesc zilnic adaugă o nuanță de liniște într-un tablou altfel auster.
Credința a devenit, între timp, axul vieții sale. Irinel spune că a ascultat „un impuls intern” și a ales calea botezului, iar lectura zilnică a Bibliei, mai ales Evanghelia după Ioan, i-a ordonat gândurile. Zvonurile despre sănătatea lui le tratează cu umor, iar despre moarte vorbește fără teamă, cu solemnitatea unui om care și-a schimbat prioritățile.
„Sunt bine. Sunt ok. Eu iau în glumă aceste zvonuri pe care le mai aud câteodată! Nu îmi este teamă de moarte. Bunul Dumnezeu pe care l-am invitat destul de curând la volanul vieții mele știe întotdeauna ce face! Am trecut la baptism pentru că am ascultat un impuls intern…”
„Cred că e mai inteligent să îmi petrec timpul citind Biblia. Nu prea mai ies. Biblia după Ioan citesc și îmi place”
Între lecturile zilnice, telefoanele cu fiica și rutina de la azil, zilele curg previzibil. Dorul rămâne, iar gândul se întoarce mereu la New York și la o revedere care ar putea să rescrie, fie și pentru scurt timp, ritmul prezentului.