Maria Ciobanu a revenit în România la 89 de ani. Artista vrea să rămână în țară până la sfârșitul vieții

Maria Ciobanu a revenit în România, după o perioadă petrecută în Statele Unite ale Americii.

După o perioadă lungă în care a locuit în America, Maria Ciobanu s-a întors în România și este hotărâtă să rămână. Maria Dragomiroiu a fost cea care a postat imaginile cu artista.

Artista de muzică populară, care a împlinit 89 de ani la începutul lunii septembrie, a mărturisit că se simte cel mai bine acasă și că își dorește să rămână în țară până la sfârșitul vieții.

Cu ce se ocupă cei doi copii ai Mariei Ciobanu?
Maria Ciobanu are doi copii, o fată și un băiat, ambii stabiliți în America. Fiul artistei a locuit pentru o perioadă în Germania, unde a urmat primul masterat, în domeniul dansului și al baletului.

Camelia Ciobanu a povestit că acesta a fost balerin, însă o accidentare l-a împiedicat să continue în această profesie. Ulterior, s-a orientat către arhitectură și a finalizat recent cel de-al doilea masterat.

Fiica artistei și-a încheiat, la rândul ei, studiile în domeniul politicilor internaționale de mediu și urmează să lucreze în acest sector. Potrivit mamei sale, tânăra este implicată și în cercetarea din domeniul mediului înconjurător.

„Copiii mei deja au terminat studiile și fata, și băiatul. Băiatul chiar a terminat al doilea masterat. Primul masterat l-a făcut în Germania, în dans, în balet, a fost balerin și având neșansa să se accidenteze și să nu mai continue cu această profesie, apoi s-a apucat de arhitectură și a terminat masterat în arhitectură recent. Și fetița a terminat International Environmental Policies și o să profeseze în domeniul mediului înconjurător (…) Și-a dedicat și își dedică viața pentru cercetare în acest domeniu”, a declarat Camelia Ciobanu.

Maria Ciobanu s-a retras din muzică
La 89 de ani, Maria Ciobanu nu mai urcă pe scenă, însă mai cântă ocazional, în special în compania prietenilor. Apropiatii artistei spun că aceasta a ales să se retragă din activitatea muzicală într-un mod discret și că nu și-a dorit să apeleze la playback.

„Corzile vocale nu-s de fier! Și fierul se tocește, dacă-l tot bați! Maria Ciobanu s-a retras din muzică frumos, n-a vrut să facă playback. A zis că nici nu știe”, spun apropiaţii.

Maria Ciobanu, o carieră începută în copilărie
Maria Ciobanu, supranumită „Ciocârlia cântecului popular românesc”, s-a născut la 3 septembrie 1937, în satul Hătăroaia, comuna Roșiile, județul Vâlcea. A crescut într-o familie în care muzica populară era foarte apreciată. Tatăl său, Ion Ciobanu, era instrumentist, iar mama sa, Nicolița Ciobanu, era solistă.

Pasiunea pentru muzică a apărut încă din copilărie. Maria Ciobanu a învățat să cânte de la lăutarii cunoscuți din zona în care a crescut, de la care a preluat doine, balade și cântece populare.

La început, artista era invitată să cânte la evenimentele din sat și la horele locale. Ulterior, a început să cânte și la restaurantul tatălui său, unde vocea sa a fost remarcată de cei care o ascultau.

A participat la mai multe concursuri județene, pe care le-a câștigat, iar în 1961 a încercat să obțină un loc în Orchestra Barbu Lăutarul. Un an mai târziu, a participat la concursul organizat pentru Ansamblul Ciocârlia.

În timpul audițiilor, Maria Lătărețu ar fi remarcat-o și le-ar fi spus membrilor comisiei:

„Fata aceasta îmi va lua mie locul, nu veţi mai găsi pe altcineva mai bun ca ea!”.

Din cei 400 de concurenți înscriși, Maria Ciobanu și Irina Loghin au fost printre cele care au reușit să treacă de concurs.

În aprilie 1962, Maria Ciobanu a intrat în Ansamblul Ciocârlia din București, unde și-a perfecționat calitățile vocale și interpretative. Ulterior, artista a făcut parte și din Ansamblul „Doina Ilfovului” și a colaborat cu numeroase alte ansambluri de cântece și dansuri populare din Capitală și din țară.

De-a lungul carierei, Maria Ciobanu a susținut spectacole și în fostele state Iugoslavia, Cehoslovacia și URSS, dar și în Statele Unite ale Americii, Israel, Austria, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia și Malta.

Leave a Comment