Ce indemnizații primesc persoanele cu dizabilități

Florin Manole, Ministrul Muncii, a vorbit despre indemnizațiile persoanelor cu dizabilități și despre majorarea acestora. Într-un mesaj pe rețelele sociale, Ministrul Muncii a vorbit public despre indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități, Florin Manole susținând că vrea săă demonteze zvonurile false care circulă în ultimul timp. Ministrul Muncii a susținut că, în ultimul timp, circulă numai … Citește mai mult

Împrumuturile între prieteni, sub lupa Fiscului

În lipsa unor justificări clare privind sursa banilor, statul poate reține până la 70% din aceștia, conform noilor măsuri aplicate de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Autoritățile fiscale din România au demarat o serie de controale riguroase menite să combată afacerile ilegale și evaziunea fiscală, iar cetățenii trebuie să fie atenți la sumele mari de … Citește mai mult

Românii nu mai plătesc impozit…

Impozitele s-au mărit de la 1 ianaurie pentru case, terenuri, apartamente și mașini, dar există, însă, români care plătesc impozit pe clădiri și au o reducere de 50%. Începând cu data de 1 ianuarie, românii au fost loviți de un val de scumpiri în ceea ce privesc impozitele pe case, terenuri, apartamente și mașini. Totuși, … Citește mai mult

Din păcate e adevărat! Anunțul trist despre Mircea Lucescu a fost făcut cu puțin timp în urmă…

Mircea Lucescu, antrenorul reprezentativei României, se află internat în stare extrem de gravă, iar medicii au refuzat transferul în străinătate. Selecționerul se află, în prezent, internat la Spitalul Universitar din București, scrie Golazo. Mircea Lucescu a fost internat la Spitalul Universitar din București, unde s-ar afla în stare foarte gravă. Din acest motiv, medicii au refuzat … Citește mai mult

Boala de care suferea Alin, kinetoterapeutul găsit spânzurat în cabinetul său din Pitești

Alin a fost găsit fără suflare în cabinetul său privat pe 2 februarie. Kinetoterapeutul în vârstă de doar 33 de ani s-a spânzurat. Alin, un kinetoterapeut din Pitești, a fost găsit spânzurat în cabinetul său din spitalul privat unde muncea. Avea doar 33 de ani și se pare că se confrunta cu o boală despre … Citește mai mult

Ce spune culoarea preferată despre personalitatea ta?

Persoanele care preferă culoarea roșu tind să aibă o nevoie accentuată de control și autonomie. Există dificultăți în a accepta limitările impuse de autoritate. Libertatea personală este importantă, iar inițiativa este asumată cu ușurință. În relații, se caută reciprocitate și intensitate emoțională. La nivel profesional, apare orientarea către acțiune, obiective clare și roluri care permit … Citește mai mult

A murit Nicolae Manea! Din păcate, președintele sindicatului a…

Trecerea în neființă a lui Nicolae Manea lasă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și apreciat. Reprezentanții SANITAS Constanța au transmis un mesaj emoționant pe pagina de Facebook.Reprezentanții SANITAS Constanța au transmis că Nicolae Manea a fost o persoană cu principii solide, dedicată profesiei și cu o bunătate rar întâlnită, fiind mereu … Citește mai mult

Tensiune maxima in sala de judecata la procesul lui Calin Georgescu

Informații obținute în premieră și în exclusivitate de Realitatea PLUS din sala de judecată arată că avocații candidatului respins de sistem au avut o reacție extrem de vehementă, acuzând comportamentul magistratului. Potrivit acestora, judecătorul ar fi manifestat „o atitudine ce denotă rea‑voință și o lipsă de imparțialitate”, iar modul în care conduce ședința „nu denotă … Citește mai mult

Marțea Neagră. Peste 10 000 De Oameni Vor Fi Dați Afară De La Stat, Iar Vârsta De Pensionare Va Crește

uvernul adoptă marți reforma administrației publice, după opt luni de negocieri intense. 13.000 de funcționari din primării vor fi concediați, iar bugetele de salarii vor scădea cu 10%. Amenzile neplătite se majorează cu până la 60%, iar impozitul se dublează pentru cinci ani în cazul construcțiilor fără autorizație. Coaliția așteaptă avizul Consiliului Economic și Social … Citește mai mult

BREAKING NEWS! Se cere ARESTAREA lui Bolojan! Este acuzat de abuz în serviciu!

Eugen Stoina, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pensionat în 2024, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a depus plângere penală împotriva premierului Ilie Bolojan și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Stoina a menționat că sesizarea a fost înregistrată pe 30 ianuarie și că este adresată procurorului general, … Citește mai mult