Gheorghe Cantacuzino (13 septembrie 1937, București – 26 iulie 2019, București) a fost un istoric, arheolog specializat în arheologie medievală, muzeolog. A urmat Facultatea de Istorie de la Universitatea din București (1954–1959), specializându-se în Istorie antică și Arheologie.
A obținut Doctoratul în Arheologie în 1977, la Universitatea București. A fost muzeograf la Muzeul Raionului Tulcea, la Muzeul de Artă Populară „N. Minovici” și la Muzeul Național de Istorie a României, cercetător la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, participând la săpături arheologice în peste 40 de șantiere, printre care: ansamblul fostei mănăstiri Mărcuța din București, Schitul Brădet (Argeș), Mănăstirea Moldovița – ruinele vechii biserici, Mănăstirea Humorului – ruinele vechii biserici, iar la Târgoviște a cercetat Curtea domnească – biserica Sf.Vineri, Ansamblul Stelea – zona centrală, Curtea domnească etc. Din opera sa: Cetăți medievale din Țara Românească în secolele XIII–XIV, Câmpulung. Vechi monumente și biserici, Atlas istoric al orașelor din România, Cetatea Poenari.
