Vremea se schimbă brusc în mai multe regiuni din România începând de azi. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări cod galben și cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabile începând din noaptea de luni spre marți și până miercuri dimineață. Meteorologii anunță ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și, pe alocuri, grindină. În unele județe, cantitățile de apă vor depăși 70 l/mp.
ANM anunță ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe regiuni din țară
Prima avertizare cod galben este valabilă în intervalul 21 iulie, ora 22:00 – 22 iulie, ora 09:00, și sunt vizate Muntenia, sudul și estul Olteniei, sud-vestul Moldovei și al Transilvaniei, precum și local Carpații Meridionali și Carpații de Curbură. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii, cu rafale de 50-70 km/h.
În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 20-30 l/mp și, izolat, vor depăși 40-50 l/mp.
De asemenea, o nouă avertizare cod galben intră în vigoare pe 22 iulie, ora 09:00, fiind valabilă până pe 23 iulie, ora 03:00 și vizează Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, jumătatea sudică a Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și local Carpații Orientali și Meridionali.
Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, cu rafale de 50-70 km/h. Pe arii restrânse va cădea grindină de mici și posibil medii dimensiuni, cu diametrul de 1-3 centimetri.
ANM a lansat și un cod portocaliu de ploi torențiale
ANM a emis și două avertizări cod portocaliu pentru ploi torențiale. Astfel, prima este valabilă în intervalul 22 iulie, ora 01:00 – 22 iulie, ora 09:00 și vizează județele Argeș, Dâmbovița, Prahova și zona de munte a județului Buzău. În aceste județe sunt prognozate averse torențiale importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25-50 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 60-70 l/mp.
O a doua avertizare cod portocaliu este în vigoare în intervalul 22 iulie, ora 12:00 – 22 iulie, ora 22:00 și sunt vizate județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila și estul județelor Ialomița și Călărași. Și în aceste zone sunt așteptate averse torențiale importante cantitativ, cu acumulări de 25-50 l/mp și, pe arii restrânse, de peste 70 l/mp.
Administrația Națională de Meteorologie precizează că avertizările pot fi actualizate în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.