Copila, Athena Strand, dispăruse de acasă din localitatea Paradise, iar după două zile de căutări, trupul ei a fost găsit în apropiere de Boyd. Între timp, anchetatorii au descoperit că principalul suspect este chiar șoferul care livra un colet la locuința familiei, notează The Sun.
Curierul, Tanner Horner, în vârstă de 31 de ani, a recunoscut în fața instanței că a lovit accidental copilul cu autoutilitara, după care a urcat-o în vehicul. Potrivit declarațiilor sale, temându-se de consecințe, a decis să o reducă la tăcere, iar ulterior i-ar fi luat viața.
Procurorii susțin însă că varianta prezentată de acesta este doar o parte dintr-un șir de informații neadevărate.
În cadrul procesului, au fost prezentate inclusiv imagini surprinse de camerele din interiorul mașinii de livrări, în care fetița apare în viață, înainte ca acesta să recurgă la teribilul gest.
Anchetatorii au stabilit că, în momentul incidentului, curierul livra o păpușă Barbie, care urma să fie oferită copilului drept cadou de Crăciun.
Conform sursei menționate mai sus, juriul urmează să decidă dacă bărbatul va primi pedeapsa capitală sau va fi condamnat la închisoare pe viață.