Cei care au programate călătorii cu trenul în acest weekend sunt avertizați să se pregătească pentru întârzieri, după ce temperaturile extreme au determinat introducerea unor restricții de viteză pe rețeaua feroviară.
CFR Călători a anunțat că valul de caniculă prognozat pentru următoarele zile poate afecta circulația trenurilor. Măsurile sunt impuse de administratorul infrastructurii feroviare, CFR SA, pentru protejarea șinelor și desfășurarea traficului în condiții de siguranță, însă acestea vor prelungi durata călătoriilor pe mai multe rute.
Trenurile încetinesc din cauza temperaturilor de peste 40 de grade
Primele efecte sunt deja vizibile. În Gara de Nord din București, unele trenuri înregistrează întârzieri importante, cea mai mare fiind de aproximativ 100 de minute pentru o garnitură care circulă pe relația Pitești – București. Și alte trenuri programate să ajungă în Capitală au întârzieri.
Reprezentanții CFR Călători susțin că toate vagoanele dotate cu instalații de climatizare au fost introduse în circulație, iar echipele tehnice au efectuat verificări și lucrări suplimentare de întreținere pentru a reduce riscul defecțiunilor. Printre măsurile aplicate se numără curățarea instalațiilor de aer condiționat, schimbarea filtrelor, verificarea agentului frigorific și prezența electricienilor de vagoane pe anumite trasee, pentru intervenții rapide.
Compania avertizează însă că, în condițiile în care temperatura la nivelul trenurilor expuse direct soarelui poate ajunge la 50-80 de grade Celsius, instalațiile de climatizare își pot reduce automat performanța sau pot trece în modul de ventilație pentru a evita defectarea echipamentelor.
Pasagerii sunt sfătuiți să aibă la ei suficientă apă, să nu își uite tratamentele medicale și să anunțe imediat personalul trenului dacă se simt rău sau observă persoane care au nevoie de ajutor.
În contextul traficului intens din sezonul estival, CFR Călători recomandă planificarea din timp a deplasărilor și cumpărarea biletelor în avans, pentru a evita aglomerația și pentru a avea mai multe opțiuni de călătorie.