Catedrala Adormirii Maicii Domnului a fost cuprinsă de foc. Patru persoane și-au pierdut viața și alte 23 au ajuns la spital

Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Lavra Kiev-Pecerska, unul dintre cele mai importante monumente religioase din Ucraina și sit aflat în patrimoniul UNESCO, a fost afectată în urma unui atac rusesc cu rachete și drone asupra Kievului. Potrivit presei din Ucraina, în noaptea de 14 spre 15 iunie, acoperișul catedralei a fost cuprins de flăcări după bombardamentele lansate asupra regiunii Kiev. Călugării au încercat să salveze icoanele și obiectele religioase considerate de valoare universală.

Publicația Kyiv Independent relatează că atacul a inclus 27 de rachete și drone lansate asupra regiunii Kiev într-un interval de aproximativ o oră. Din păcate, patru persoane și-au pierdut viața, iar alte cel puțin 23 au fost rănite, printre care un copil și o femeie însărcinată.

Călugării au încercat să salveze icoanele și obiectele religioase

Deflagrația a afectat acoperișul Catedralei Adormirii Maicii Domnului, biserica principală a complexului medieval construit în secolul al XI-lea.

 

Starețul Lavrei, episcopul Avraamii, a declarat că au fost scoase din catedrală icoane vechi, antimisuri și alte obiecte considerate de „valoare națională și universală”.

În urma atacului, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă pentru aproximativ 140.000 de locuitori și mai multe blocuri de locuințe au fost afectate. În aceeași noapte au fost raportate bombardamente și în regiunea Harkov, unde au fost semnalate mai multe zone afectate.

Citește și: Un bărbat a fost găsit fără viață în locuința cuprinsă de foc, în județul Dâmbovița

Monumentul face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO și beneficiază de protecție specială conform Convenției de la Haga din 1954.

Anunțul Patriarhiei Române după atacul asupra catedralei

Patriarhia Română a transmis un mesaj oficial după atacul care a afectat complexul religios din Kiev.

„Patriarhia Română își exprimă profunda îngrijorare și tristețe în legătură cu atacul care a afectat Lavra Pecerska din Kiev, unul dintre cele mai importante centre ale spiritualității ortodoxe și monument înscris în patrimoniul mondial UNESCO.

Orice atingere adusă unui lăcaș de cult și unui monument de o asemenea valoare religioasă, istorică și culturală reprezintă o pierdere pentru întreaga creștinătate și pentru patrimoniul universal al umanității.

 

Citește și: De ce a murit, de fapt, actrița Ece Irtem! Ce a scos la iveală raportul autopsiei frumoasei actrițe

Citește si: Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru încetarea violențelor, pentru restabilirea păcii, pentru protejarea vieților omenești și pentru conservarea patrimoniului spiritual și cultural aflat în calea conflictelor armate”, se arată în comunicatul Patriarhiei Române.

Lavra Kiev-Pecerska a fost fondată în anul 1051 și este considerată mai veche decât prima mențiune documentară a Moscovei. Complexul a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1990, iar în 2023 a fost adăugat pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol. Catedrala Adormirii Maicii Domnului a mai fost distrusă în 1941 și reconstruită de Ucraina în anul 2000.

Mitropolitul Epifanie, conducătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, a transmis un mesaj pe rețelele de socializare după atac prin care spune că: „Ca urmare a bombardamentelor rusești care au loc chiar acum, în noaptea de 15

iunie, acoperișul unuia dintre cele mai sfinte locuri din lumea creștină – Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Lavra Kiev – Pechersk – este în flăcări.

Vă cerem rugăciunile pentru salvarea acestui loc sfânt de la distrugere.”

Și Andrei Caramitru a reacționat public, pe pagina de Facebook, după atacul asupra catedralei: „Rușii au atacat și parțial distrus catedrala Lavra, din 1051, cea mai veche și importantă catedrală ortodoxă, fondată cu mult înaintea apariției Moscovei ca oraș. Așa ca să mă lase toți care zic ca rușii sunt creștini, ortodocși, și că Putin e bun. Mă întreb ce o să zică BOR, AUR, PSD, zuzuranistii. Nimic, evident.

Ce dezastru și nenorocire și acolo, și aici, și în mintea noastră”.

Lasă un comentariu