Ce a spus Eugen Tomac atunci când a fost întrebat dacă ar accepta să fie noul prim-ministru al României

Europarlamentarul Eugen Tomac, al cărui nume este menționat tot mai des în contextul unei posibile nominalizări pentru funcția de premier, a fost întrebat miercuri dacă ar accepta această responsabilitate.

Întrebarea i-a fost adresată de jurnaliști înainte de începerea unui eveniment, după mai multe insistențe. Răspunsul lui Eugen Tomac a fost scurt, dar suficient cât să alimenteze speculațiile politice.

„Țara are nevoie de Guvern, sigur”, a declarat Eugen Tomac, întrebat dacă ar accepta să fie desemnat prim-ministru.

Europarlamentarul nu a oferit însă detalii suplimentare și a evitat să confirme direct dacă ar accepta sau nu o eventuală nominalizare. Acesta a precizat doar că va vorbi public atunci când va considera că este momentul potrivit.

„La momentul potrivit voi face declarații”, a mai spus Eugen Tomac.

Numele său apare în discuțiile de la Cotroceni privind formarea unui nou guvern, în condițiile în care sunt analizate mai multe variante de premier din afara partidelor parlamentare. Potrivit unor surse politice, în acest moment ar fi luate în calcul trei opțiuni principale, iar negocierile se concentrează pe nivelul de susținere pe care un viitor executiv l-ar putea obține în Parlament.

Printre numele vehiculate se află Radu Burnete, consilier prezidențial, Eugen Tomac, europarlamentar, consilier la Cotroceni și președinte al Partidului Mișcarea Populară, dar și Delia Velculescu, șefa misiunii Fondului Monetar Internațional în Africa de Sud, nume invocat și în timpul formării guvernului anterior.

În spațiul public a fost menționat și Șerban Matei, director al Direcției de Relații Internaționale din cadrul Băncii Naționale a României.

Lasă un comentariu