Connect-R, deși s-a despărțit de mama fiicei sale, rămâne un tată devotat și nu ezită să-și exprime mândria față de Maya, care îi aduce zilnic bucurie și împlinire. Recent, artistul a vorbit despre reușitele micuței sale, care la doar 11 ani a demonstrat deja talent și ambiție.
În cadrul unei gale unde a fost premiat pentru întreaga sa activitate artistică, Connect-R a oferit câteva declarații pentru Spynews.ro. În discuția sa, artistul a adus în prim-plan cea mai importantă persoană din viața lui – fiica sa. El a dezvăluit că Maya se află în prezent în vacanță, petrecând timp la bunici.
“Cea mică nu mă așteaptă acasă cu premiul, pentru că a intrat în vacanță și este la bunici”, spunea el
Cu un zâmbet larg pe față și ochii strălucind de fericire, cântărețul a vorbit despre realizările fiicei sale. Maya studiază pianul într-o instituție de prestigiu din Capitală și a reușit să obțină o notă excelentă la un examen recent. Connect-R și-a exprimat recunoștința față de Dumnezeu și a subliniat că este binecuvântat să aibă un copil atât de minunat.
“Ea studiază, este colegă la Colegiul George Enescu, la pian. Suntem foarte mândri de ea, cochetează și cu actoria. A luat de curând nota 9 la examenul din clasa a treia, la pian. Suntem foarte mândri de ea și foarte bucuroși, îi mulțumim bunului Dumnezeu că avem un copil absolut minunat!”, a mai declarat artistul.
Connect-R și Misha, deși divorțați, locuiesc împreună pentru binele fiicei lor
Chiar dacă drumurile lor s-au separat în 2018, Connect-R și Misha au păstrat o relație armonioasă, punând pe primul loc fericirea și stabilitatea fiicei lor. Cei doi au decis să rămână sub același acoperiș, pentru ca Maya să crească într-un mediu echilibrat. Mai mult, ei își petrec concediile tot împreună, pentru a-i oferi acesteia o copilărie lipsită de traume.
Recent, Maya a împlinit 11 ani și a avut parte de o aniversare specială. Părinții i-au organizat o petrecere într-un loc de joacă, unde micuța și-a invitat colegii și prietenii apropiați. Misha a povestit că Maya se maturizează rapid și a început deja să primească daruri specifice adolescenților.
“Am sărbătorit în familie, iar Maya și-a chemat prietenii și colegii. Este pasionată de anime, manga, figurine și cărți, așa că acestea au fost cadourile ei preferate”, a spus Misha.
Pe lângă acestea, fetița a primit și cadouri mai sofisticate, precum articole vestimentare, parfumuri, luciuri de buze și accesorii pentru îngrijire personală, semn că se transformă într-o adevărată domnișoară. Misha este extrem de fericită că are o legătură deosebită cu fiica sa, descriind-o ca fiind un copil înțelept și deosebit de bun.
“Trecând peste aspectul fizic, pentru că mi se pare că s-a înălțat foarte tare și că s-a dezvoltat foarte mult, Maya de mică mi s-a părut înțeleaptă, nu neapărat acum, pentru vârsta ei. De mică a fost un copil super matur în gândire și înțelept și liniștit. Vorbesc cu ea super deschis și mă înțeleg cu ea ca și cu un adult. Este super înțeleaptă și matură pentru vârsta ei.
Într-un cuvânt, eu nu eram așa la vârsta ei. E un copil super bun!”, a mai completat mămica ei despre Maya.
Maya visează să trăiască în Coreea de Sud
Talentată și plină de pasiune, Maya a moștenit dragostea pentru muzică de la părinții săi. Deși cântă la pian, este fascinată de genul K-pop și își dorește ca într-o zi să se mute în Coreea de Sud, țara unde s-au născut artiștii ei preferați. În plus, fiica lui Connect-R și a Mishei și-a format deja un stil vestimentar propriu, de la care nu se abate, arătând o personalitate puternică și bine definită.
“Maya face muzică în continuare, este la liceul de muzică, la pian, dar dacă o întrebi ce vrea să se facă, spune cântăreață de K-pop și că vrea să se mute în Coreea. Ea mereu îmi spune: “Când o să fiu mare o să mă mut în Coreea și o să fiu cântăreață de K-pop! Este înnebunită de tot ce înseamnă zona asta de artiști de K-pop și toată această cultură.”