La aproape 40 de ani de la unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria navigației comerciale românești, atacul asupra cargoului „Fundulea” capătă astăzi o semnificație nouă. Zona în care nava a fost lovită în 1987 – Strâmtoarea Ormuz – este din nou un punct fierbinte pe harta lumii.
Incidentul s-a produs în timpul războiului dintre Iran și Irak, într-o perioadă în care traficul maritim devenise extrem de periculos, iar navele comerciale erau adesea prinse în conflictul dintre cele două state. Supraviețuitorii își amintesc și acum acele momente care le-au marcat viața și cariera pentru totdeauna.
Cargoul românesc „Fundulea” plecase din România la începutul lunii octombrie 1987 și avea la bord 30 de membri ai echipajului. Nava transporta marmură către Kuweit și urma să tranziteze Strâmtoarea Ormuz.
Echipajul era conștient de pericole, însă marinarii fuseseră instruiți pentru situații de urgență, inclusiv incendii și bombardamente, o practică obișnuită în acei ani. Sistemul de pregătire din România presupunea inclusiv instruire militară pentru ofițerii de marină, chiar și în sectorul civil – un detaliu care avea să se dovedească crucial.
Filmul evenimentului tragic
Pe 23 noiembrie 1987, la intrarea în strâmtoare, „Fundulea” a fost interceptată de o unitate militară iraniană. Inițial, interacțiunea a părut una de rutină: echipajului i s-au cerut informații despre marfă și destinație. Ulterior, însă, avea să se dezlănțuie iadul.
„Ieșisem din cart și lăsasem vorbă să mă trezească la cafea. A început rafala de proiectile, una dintre ele, cea care a lovit puntea de navigație, a fost cea mai puternică. A balansat nava, a zguduit pereții, patul meu a căzut cu totul, eu m-am lovit… dar am avut câteva secunde de amețeală. Unul dintre proiectile, cel care a intrat prin cabina șefului mecanic, a intrat în cabina mea și a ieșit prin colțul ferestrei din babord„, povestește Florentin Bota, ofițer 3 pe nava „Fundulea”.
Șapte rachete au lovit nava, majoritatea în zona suprastructurii, acolo unde se aflau cabinele echipajului. Exploziile au declanșat instantaneu incendii violente, transformând cargoul într-o torță plutitoare.
Lovitura a fost devastatoare. Cabinele au fost distruse, iar mai mulți membri ai echipajului au fost răniți grav, printre care și comandantul navei, Radu Lupu, care a suferit răni ce ulterior s-au dovedit a fi fatale.
„Au vorbit prima dată, au dialogat: ce navă suntem, ce transportăm. Aveau un semn matematic, 7 în arăbește. Atât, nu pavilion, nu nimic. Au plecat și apoi au venit în aceeași poziție și au tras, au venit să ne mazilească, ne făceau semn să mergem în castel. Doar în castel au tras, nu în magazii, doar în corpul navei. Intra printr-o parte și ieșea prin alta. Nu ne așteptam. Se mergea în convoi, noi eram la coadă și erau nave militare care ne escortau. Nu știu dacă a fost cu dedicație, dar au tras să ne omoare„, își amintește și Vasile Spiță, marinar.
Momente de panică și confuzie
Fumul dens și incendiile au făcut aproape imposibilă deplasarea pe navă, iar supraviețuitorii descriu clipe de panică. Unii au fost aruncați din paturi de suflul exploziilor, iar alții au traversat coridoarele în întuneric, ghidându-se după pereți, în timp ce aerul devenea irespirabil.
„Când m-am trezit, era fum și panică. În cabină era mai puțin, dar pe coridor era deja dens. M-am lovit de cineva și am ieșit pe geam„, a declarat Manuel Nistorescu, ofițer 2.
O navă din Oman a intervenit pentru acordarea primului ajutor, iar răniții au fost evacuați. Stingerea incendiului a durat aproximativ 16 ore.
Incidentul a avut loc într-un context sensibil, în care se vehicula apropierea României de Irak, în detrimentul Iranului. Atacul ar fi putut reprezenta un avertisment.
Nu pot spune cine a fost, dar șalupa care ne-a atacat a plecat spre Iran„, a afirmat Florentin Bota.
Nava a fost ulterior reparată, însă tragedia nu a fost făcută publică atunci. Astăzi, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, Strâmtoarea Ormuz revine în prim-plan ca zonă strategică și vulnerabilă.
