Pentru tehnicianul român Cristi Chivu, momentul victoriei se suprapune cu doliu și reculegere.
A murit Evaristo Beccalossi
Dispariția lui Beccalossi a survenit în noaptea de marți spre miercuri, pe patul de spital, după o agravare bruscă a stării de sănătate. În ianuarie 2025, legendarul „număr zece” suferise un accident vascular cerebral sever și a rămas timp îndelungat în comă. Ar fi împlinit 70 de ani pe 12 mai, o bornă pe care n-a mai apucat s-o serbeze alături de familie și foștii colegi.
Născut la Brescia, Beccalossi a făcut primii pași în fotbal în orașul natal, apoi, în 1978, a ajuns la Internazionale, unde și-a legat numele de istoria clubului. A adunat peste 200 de meciuri pentru nerazzurri și a înscris 37 de goluri, remarcându-se prin viziune, tehnică și acea fantezie care l-a transformat într-un simbol pentru generații de suporteri. În tribune, tricoul cu „10” purtat de el a devenit reperul eleganței și al creativității din anii săi de glorie.
Cariera sa a însemnat mai mult decât cifre: a fost un lider discret, un artist al ultimului pas și un jucător capabil să schimbe ritmul unui meci printr-o singură execuție. Pentru mulți, Beccalossi a întruchipat ideea de bandiera – fotbalistul identificat profund cu spiritul clubului. Astăzi, când numele lui se rostește pe lângă stadionul din Milano, el evocă acea perioadă în care imaginația la mijlocul terenului era semnătura nerazzurrilor.
După titlul câștigat de Inter, un moment de reculegere
Vestea morții vine la scurt timp după ce echipa antrenată de Cristian Chivu a cucerit campionatul Italiei, succes obținut în fața Parmei. Triumful care a aprins orașul a fost dublat de o realizare notabilă pentru tehnicianul român, considerat primul antrenor din România care reușește un titlu în una dintre cele mai puternice cinci ligi ale Europei. În acest context, dispariția unui simbol precum Beccalossi schimbă registrul sărbătorii în tăcere și respect.
Mesajul lui Chivu despre munca de lungă durată care duce spre trofee conturează spiritul unui sezon parcurs cu răbdare și forță interioară:
„Un sezon este un maraton: la final câștigă cine adună cele mai multe puncte și, din fericire, am reușit, acceptând înfrângerile, dar fiind capabili să reacționăm. Am reușit. Între ianuarie și februarie am câștigat 14 meciuri din 14 și atunci am înțeles. Am trecut și peste eliminarea din Champions League și înfrângerea din derby, dar am rămas în picioare, cu demnitate”
Aceste cuvinte capătă, acum, o rezonanță aparte pentru toți cei care poartă culorile albastru și negru: performanța sportivă se împletește cu memoria celor care au construit identitatea clubului. Pentru suporteri, Beccalossi rămâne modelul de fotbalist care a dăruit spectacol fără a-și trăda echipa, iar pentru tinerii jucători – o lecție de stil și curaj pe teren.
În tribune, în vestiar și în oraș, numele lui Evaristo Beccalossi se rostește cu respect. Fie că este amintit pentru pasele care tăiau apărarea adversă sau pentru calmul său în momentele grele, „decarul” va continua să inspire. În zilele care urmează, comunitatea nerazzurra se adună în jurul familiei și al prietenilor, iar ecoul aplauzelor pentru unul dintre artiștii balonului rămâne viu, la fel ca pasiunea pe care a aprins-o în toți cei care iubesc fotbalul.