Drama prin care a trecut căpitanul campioanei Universitatea Craiova. Tatăl lui Nicușor Bancu s-a sinucis: ”Îmi pare rău că nu mai e aici să…

Bucuria performanței a venit, astfel, la pachet cu amintirea uneia dintre cele mai grele perioade din viața fotbalistului.

Triumful a fost obținut după un 5–0 clar cu „U” Cluj, rezultat ce a confirmat echipa drept campioană a României, la doar câteva zile după câștigarea Cupei României. Pentru olteni, reușita „eventului” a însemnat închiderea unui cerc așteptat de decenii.

Bucuria titlului, umbrită de pierderea tatălui

La finalul partidei, Bancu a vorbit cu voce tremurată despre cel care l-a încurajat toată viața. În mijlocul sărbătorii, a transmis un gând către părintele său, plecat dintre cei vii.

„Am muncit atât eu, cât și echipa, de atâția ani… Mă bucur pentru mine, pentru familia asta frumoasă de la Craiova. Îmi pare rău că tatăl meu nu mai e aici să vadă că am câștigat eventul, era cel mai mare fan al meu, dar acum mă vede de sus”.

Mesajul căpitanului a atins suporterii. Pentru mulți dintre ei, victoria din campionat a avut un gust dulce-amar: fericirea trofeului și compasiunea pentru liderul din teren, rămas fără cel mai devotat susținător.

Cazul din 3 august 2024 și reacțiile oficiale

Tragedia din familie s-a produs la 3 august 2024. Tatăl lui Nicușor Bancu, în vârstă de 61 de ani, s-a sinucis prin spânzurare într-o anexă a locuinței din Crâmpoia, județul Olt. În acel moment, soția se afla la Craiova, pentru a avea grijă de nepot. Bărbatul se confruntase în timp cu episoade de depresie, avea afecțiuni cardiace și, cu câteva săptămâni înainte, suferise un accident vascular cerebral. Cel care l-a găsit a fost fratele fotbalistului, care a apelat imediat 112.

„La data de 3 august, în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către un bărbat, din municipiul Craiova, județul Dolj, cu privire la faptul că tatăl său s-ar fi spânzurat la o locuință din comuna Crâmpoia, județul Olt. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 8 Perieți, care au stabilit faptul că aspectele sesizate se confirmă. Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din comuna Crâmpoia. Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”.

În acele ore grele, clubul a transmis un mesaj de susținere pentru căpitanul său, subliniind unitatea grupului într-un moment delicat.

„Veste tristă astăzi. Tatăl lui Nicușor Bancu s-a stins din viață. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Suntem alături de căpitanul nostru în aceste momente grele pentru el”.

Cine este Nicușor Bancu: Fundaș stânga și căpitan al oltenilor, Bancu îmbracă tricoul Universității Craiova de 12 ani. A adunat 434 de meciuri în toate competițiile, cu 31 goluri și 63 pase decisive. La 33 de ani, evoluțiile constante din campionat și din cupele europene l-au impus drept om de bază și la Naționala României, unde a fost prezent și la ultimul Campionat European. Pentru suporteri, rămâne simbolul unei generații care a readus titlul în Bănie după o așteptare îndelungată.

Lasă un comentariu