Astăzi este ziua despărțirii pentru familia, copiii și prietenii Mădălinei Apostol. La doar 41 de ani, femeia va fi condusă pe ultimul drum, după zile în care cei care au iubit-o au venit la capelă pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Ceremonia de înmormântare va avea loc astăzi, 17 septembrie, de la ora 9:30, la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piața Muncii. Ulterior, Mădălina Apostol va fi înmormântată la Cimitirul Eternitatea din București, în cavoul familiei, alături de tatăl ei, potrivit apropiaților.
Momente sfâșietoare la mormânt Update: Mama Mădălinei Apostol, la un pas să se prăbușească de durere. I s-a făcut rău la mormânt, iar familia a chemat ambulanța. Medicii au preluat-o și o duc la spital.
Clipe de o durere greu de descris la mormântul Mădălinei Apostol. Mama ei s-a prăbușit peste sicriul fiicei sale, copleșită de durere, în timp ce cei doi fii ai Mădălinei au încercat să o susțină și să o aline în aceste momente cumplite.
Imaginile surprinse la Cimitirul Eternitatea sunt sfâșietoare. Băieții au rămas alături de bunica lor, încercând să-i fie sprijin în clipa în care sicriul mamei lor urma să fie coborât în mormânt.
La câțiva pași, Nick Rădoi a privit împietrit scena. A rămas nemișcat, cu privirea pierdută, în timp ce familia își lua rămas-bun de la Mădălina.
Moment emoționant la biserică. Mariachi au ajuns la înmormântarea Mădălinei Apostol Update: Cei doi fii ai Mădălinei Apostol au ieșit primii din biserică, înaintea sicriului mamei lor. Băieții au purtat un buchet de flori albe, iar imaginile surprinse în aceste momente transmit durerea unei familii care se pregătește să-și conducă mama pe ultimul drum.
La câțiva pași distanță, Nick Rădoi a rămas în vârful treptelor bisericii, privind pierdut în fața momentului despărțirii. Îmbrăcat în negru, acesta a stat nemișcat, în timp ce sicriul Mădălinei era scos din biserică.
Update: Un moment aparte a avut loc la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, acolo unde Mădălina Apostol este condusă astăzi pe ultimul drum. O trupă de mariachi a ajuns la biserică, într-un gest care amintește de perioada pe care Mădălina a petrecut-o în Mexic și de legătura pe care a avut-o cu această țară.
Prezența acestora la funeralii este o tradiție întâlnită în cultura mexicană, unde muzicienii pot oferi celui plecat o ultimă serenadă. Una dintre piesele asociate acestor momente este „Amor Eterno”, un cântec despre dorul și iubirea pentru persoana pierdută.
În mijlocul acestei atmosfere copleșitoare, mama Mădălinei Apostol nu și-a mai putut stăpâni durerea. Femeia s-a apropiat de sicriul fiicei sale și s-a aplecat peste el, într-o scenă sfâșietoare.