Accidentul a avut loc pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița, în după amiaza zilei de duminică, 13 septembrie.
Un impact puternic a avut loc duminică între două mașini, după ce un microbuz și un autoturism s-au ciocnit violent, la intersecția cu Drumul Dumitrei Vechi, pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița.
În urma accidentului rutier, duminică după-amiaza a fost apelat numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au intervenit salvatorii și oamenii legii cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, autospecialapentru transport personal și victime multiple, un echipaj de prim ajutor SMURD, echipajul de terapie intensivă mobilă și un echipaj SAJ.
Asta după ce impactul a făcut ca microbuzul să se răstoarne în afara părții carosabile, în timp ce autoturismul s-a izbit de zidul unei case de la marginea drumului, după ce a sărit în șanț.
Impactul a dus la rănirea tuturor celor șase persoane, o femeie și cinci bărbați, aflate în cele două vehicule.Toate au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialiatate. Conform ISU Bistrița-Năsăud, trei victime au fost încadrate în cod verde, iar celelalte trei în cod galben
Între timp, șoferii au fost și testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, însă chiar și așa, oamenii legii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul și cine se face vinovat, martorii spunând că autoturismul nu ar fi acordat prioritate microbuzului cu numere de Iași.
”Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident semnalat pe strada Drumul Cetății. La locul evenimentului polițiștii au stabilit faptul ca un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Telcișor a intrat in coliziune cu un microbuz condus de un bărbat de 59 deani din Suceava. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat. Ca urmare a accidentului, cei doi șoferi au fost răniți. Totodată, patru pasageri din microbuz, cu vârste cuprinse între 48 și 60 de ani, din Iași și Suceava, au necesitat acordarea de îngrijiri de specialitate. Testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto nu a indicat prezența alcoolului. Polițiștii continuă cercetările, urmând să fie stabilite cauza și împrejurările producerii accidentului”, a precizat Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud.