Gheorghe Turda se căsătorește. Cine este noua lui iubită pe care vrea să o ducă la altar

La 76 de ani, Gheorghe Turda pare să trăiască o perioadă plină de vitalitate și fericire. Renumitul interpret din Maramureș este din nou îndrăgostit și își face planuri serioase cu noua parteneră, gândindu-se chiar la o posibilă nuntă.

Deși are o carieră impresionantă și foarte apreciată, Gheorghe Turda nu a avut același noroc în dragoste. Fosta lui soție, balerină de profesie, a pierdut lupta cu leucemia acum 15 ani, în ciuda tratamentelor îndelungate.

“Diagnosticul a fost foarte greu, leucemie cronică trombocitară. A fost afectată de radiațiile care persistau în Hiroshima. A urmat diverse tratamente, însă organismul ei a cedat”, povestea artistul într-un interviu anterior.

După această pierdere, Gheorghe Turda a avut o relație de un an cu Nicoleta Voicu, o cunoscută cântăreață de muzică populară. Relația lor a fost însă marcată de certuri și acuzații reciproce, iar în 2020 au ales să se despartă.

Chiar dacă au decis de comun acord să pună capăt relației, cei doi nu au încetat să-și arunce reproșuri timp de încă trei ani.

Conflictul dintre ei a escaladat când Gheorghe Turda a susținut că fosta sa parteneră a folosit numele lui pentru a-și construi faima, considerând-o o „nonvaloare”.

Artistul are acum o nouă iubită și chiar se gândește la căsătorie

Anul 2024 i-a adus o nouă poveste de iubire. Totuși, Gheorghe Turda este rezervat în a dezvălui prea multe detalii, dorind să-și păstreze intimitatea pentru a evita neplăcerile din trecut.

Deși, după pierderea soției, Gheorghe Turda declara că nu se va mai recăsători, pare că actuala iubită l-a făcut să-și reconsidere decizia, fiind deschis la ideea unei căsătorii.

Artistul își dorește un partener alături, deși „nu va mai exista o altă doamnă Turda”

Recent, artistul a afirmat că nimeni nu va putea lua locul fostei sale soții, dar asta nu înseamnă că își dorește să rămână singur. A mai adăugat că actuala sa parteneră de viață are grad de colonel.

“Nu va mai exista o altă doamnă Turda. Nu o poate înlocui nimeni din punct de vedere uman, familial, profesional. Este o femeie în prezent în viața mea.

În viitorul apropiat am hotărât deja în familie să nu rămân de unul singur, nu că mi-e greu, eu gătesc, eu dau cu aspiratorul, eu calc. Este o doamnă, nu e artistă, am fost colegi în minister, are grad de colonel, eu cu grad de general”, a mărturisit Gheorghe Turda.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *