Sistemul sanitar din România se pregătește pentru prima grevă de avertisment din ultimii 20 de ani. Luni, 20 iulie, peste 400 de spitale din toate județele țării vor participa la acțiunea de protest organizată de angajații din sănătate.
În intervalul orar 09:00 – 11:00, activitatea va fi întreruptă timp de două ore, iar personalul medical va protesta în fața unităților sanitare. Potrivit organizatorilor, vor fi asigurate doar urgențele și o parte din activitatea obișnuită, în timp ce o serie de servicii medicale ar putea fi amânate.
Ce servicii medicale vor fi afectate în timpul grevei de avertisment
Potrivit unui mesaj transmis de Sanitas pe pagina de Facebook, greva de avertisment este programată pentru luni, 20 iulie, între orele 09:00 și 11:00 și în acest interval, angajații care participă la protest vor întrerupe activitatea și vor ieși în fața spitalelor. Potrivit informațiilor anunțate, nu se vor face internări și nu se va participa la operațiile programate, tratamentele sau consultațiile care nu reprezintă urgențe.
Vor fi asigurate doar urgențele și aproximativ o treime din activitatea obișnuită a spitalelor, dar cu toate acestea, în unitățile medicale mari, unde ajung zilnic sute de pacienți, acest nivel de funcționare ar putea să nu fie suficient pentru evitarea aglomerației.
Cele mai afectate sunt așteptate să fie marile spitale, dar și unitățile medicale mai mici, unde pacienții ajung adesea după ce parcurg zeci sau chiar sute de kilometri. Consultațiile de specialitate, tratamentele și intervențiile programate în intervalul protestului ar putea fi reprogramate.
Participarea la grevă nu este obligatorie, iar secțiile ai căror angajați nu se alătură protestului își vor putea desfășura activitatea în mod normal, inclusiv în ceea ce privește operațiile și tratamentele programate.
Ce solicită sindicaliștii și ce urmează după greva de avertisment
Sindicaliștii au decis declanșarea grevei de avertisment în semn de protest față de politicile economice și sociale ale Guvernului, iar printre principalele revendicări se numără restabilirea drepturilor salariale prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă nr. 1480/11.09.2023, afectate de OUG nr. 7/2026.
De asemenea, SANITAS solicită anularea reducerii sporurilor și a zilelor de concediu suplimentar impuse prin OUG nr. 36/2025, precum și acces nediscriminatoriu la indemnizația de hrană și la voucherele de vacanță, indiferent de plafonarea introdusă prin Legea nr. 141/2025.
În ceea ce privește viitoarea lege a salarizării, sindicaliștii cer reluarea dialogului, stabilirea unor coeficienți de salarizare corespunzători pentru personalul din sănătate și asistență socială, menținerea sporului de tură la 15%, păstrarea sporului de 100% pentru munca prestată în weekend și în zilele de sărbătoare legală, reintroducerea sporului pentru condiții de muncă, includerea personalului TESA în aceeași anexă de salarizare și alinierea salariilor din asistența socială la nivelul sectorului sanitar neclinic.
După greva de avertisment din 20 iulie, sindicaliștii au anunțat că ar putea urma greva generală programată pentru 28 iulie. Potrivit acestora, această acțiune ar putea afecta activitatea medicală pe o perioadă nedeterminată, însă serviciile de urgență vor continua să fie asigurate.