Guvernul taie din privilegiile celor 15.000 de pensionari

Guvernul limitează cumulul pensiei speciale cu salariul la stat

Angajații din sistemul public care încasează pensii militare sau pensii de serviciu și vor să își păstreze posturile la stat vor trebui să accepte o reducere drastică a pensiei. Potrivit premierului Ilie Bolojan, aceștia vor mai putea primi doar 15% din pensia specială, restul de 85% urmând să fie suspendat pe perioada în care continuă să lucreze la stat.

Premierul spune că persoanele vizate au, în schimb, libertatea de a lucra în mediul privat, unde nu se aplică aceleași restricții.


Guvernul vrea să elibereze posturi în aparatul public

Măsura face parte dintr-un pachet mai amplu prin care Executivul urmărește reducerea cheltuielilor și deblocarea unor locuri de muncă în sistemul public. Autoritățile estimează că, prin limitarea transferurilor și clarificarea situației unor posturi blocate, ar putea fi eliberate aproximativ 10.000 de locuri în aparatul de stat.

Proiectul privind pensiile speciale, elaborat în urmă cu doi ani, a fost finalizat și aprobat după două zile și jumătate de discuții. Acesta vizează mai multe categorii profesionale, printre care militari, angajați din structurile de forță, magistrați, personal din instanțe și parchete, polițiști, diplomați și consuli.

Pentru cei care cumulează pensia specială sau militară cu salariul de la stat, pensia ar urma să fie redusă la 15% din valoarea actuală.


Ministrul Muncii: „Nu se mai poate încasa și pensie specială integrală, și salariu întreg”

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a explicat că măsura are rolul de a corecta o situație considerată dezechilibrată: încasarea simultană a unei pensii speciale integrale și a unui salariu integral din bani publici.

„Nu se mai poate încasa în același timp și pensie specială integrală, și salariu întreg, tot de la stat. Este ceva ce a fost anunțat în spațiul public de ceva timp”, a declarat ministrul.

Acesta a susținut că proiectul exista deja, dar nu fusese pus în aplicare, iar actualul Guvern a decis să îl readucă în atenție.

Potrivit ministrului interimar al Muncii, legea îi va viza inclusiv pe cei care au ieșit la pensie specială înainte de 40 de ani, pentru ca apoi să se reangajeze rapid în instituțiile publice din care plecaseră.


Economii la buget și salarii mai mari în viitor

Guvernul estimează că aplicarea acestor reguli ar putea aduce economii importante la bugetul de stat, de ordinul sutelor de milioane de lei.

Premierul Ilie Bolojan susține că măsura corectează diferențele mari dintre pensiile speciale necontributive și pensiile obișnuite, bazate pe contribuții.

„Rezolvăm o problemă care ține de economii în sectorul public și, de asemenea, una care ține de posibilitatea de a crește în cursul anului viitor, într-o anvelopă rezonabilă, salariile în sectorul public”, a declarat premierul.


Parlamentul, presat să adopte proiectul în regim de urgență

Executivul trimite acum proiectul în Parlament, cu solicitarea ca acesta să fie dezbătut și adoptat în procedură de urgență. Demersul vine cu doar câteva zile înainte de dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului.

În aceeași ședință, miniștrii au decis și că funcționarii publici vor putea rămâne în activitate până la vârsta de 70 de ani, însă numai cu acordul conducerii instituției.

Totodată, transferurile din aparatul de stat vor fi suspendate temporar, până la clarificarea fiecărui caz în care un post a fost blocat prin detașarea titularului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top