Klaus și Carmen Iohannis Intră Din Nou în Vizorul ANAF. O Nouă Lovitură Pentru Fostul Cuplu Prezidențial

ANAF începe demersurile în instanță

Surse bine informate au declarat că ANAF va deschide acțiunea în instanță luni, 17 noiembrie 2025, pentru recuperarea sumei reprezentând chiriile încasate pentru imobilul din centrul Sibiului, confiscat după o lungă dispută juridică.

Președintele Klaus Iohannis ar fi refuzat să plătească prejudiciul de un milion de euro stabilit de Fisc, sumă care include veniturile obținute din chirii, dobânzile și penalitățile calculate de un expert independent.

ANAF intenționează să ceară instituirea sechestrului asigurător pe averea președintelui, inclusiv pe vila în care locuiește în prezent familia Iohannis, potrivit acelorași surse.

Casa confiscată din centrul Sibiului, în stare degradată

Imobilul din Sibiu, aflat pe strada Nicolae Bălcescu, a fost pierdut definitiv în instanță de familia Iohannis, după ani întregi de procese. Suma de un milion de euro reprezintă valoarea chiriei încasate de familie pe parcursul a 16 ani, pentru spațiul comercial din clădirea respectivă.

Potrivit surselor, locuința confiscată de ANAF se află într-o stare avansată de degradare, fiind afectată de infiltrații de apă și de tencuiala deteriorată. Inspectorii Fiscului ar fi reușit să pătrundă în interior abia după ce au forțat ușa, întrucât soții Iohannis ar fi transmis, prin intermediul avocatului, că nu mai dețin cheia.

Lasă un comentariu