Femeia spune că reacția promptă a profesorilor i-a menținut fiul în viață până la sosirea echipajelor medicale și susține că intervenția serviciului de urgență a venit prea târziu.
Relatarea mamei se concentrează pe două aspecte: faptul că băiatul nu avea, în cunoștința familiei, probleme de sănătate care să-l expună unui risc major, și timpul de răspuns al ambulanței, pe care îl consideră mult prea lung pentru o situație critică. Potrivit acesteia, Robert era în clasa a VIII-a și i s-a făcut rău în timp ce mânca, în curtea școlii. Profesorii au inițiat imediat manevrele de prim ajutor și au apelat numărul unic de urgență.
Mama lui Robert susține că nu existau probleme medicale cunoscute
Femeia afirmă că, în afara unei operații de apendicită efectuate în urmă cu aproximativ doi ani, fiul ei nu avusese afecțiuni notabile. În familia adolescentului nu existau semnale că sănătatea i-ar fi fost afectată în mod cronic sau că ar fi avut restricții medicale pentru activitățile desfășurate la școală.
În ziua incidentului, joi, în timpul programului, lui Robert i s-a făcut brusc rău. Intervenția profesorilor a fost imediată: au aplicat manevrele de prim ajutor până la sosirea echipajului solicitat prin 112. Mama mărturisește că a urmărit fiecare moment.
„Eram înainte și am văzut tot, tot ce s-a întâmplat. S-au străduit profesorii. Profesorii au fost cei care i-au dat primul ajutor și ambulanța a ajuns foarte târziu, foarte târziu. Copilul mai avea puls, putea să fie recuperat băiatul meu Robert”.
Relatarea acesteia întărește ideea că adolescentul prezenta semne vitale la începutul intervenției, iar speranța familiei s-a agățat de minutele în care cadrele didactice au încercat să-l stabilizeze.
Intervenția la fața locului și drumul ambulanței
Conform informațiilor relatate de mamă, primul echipaj medical – format dintr-o asistentă – a pornit către școală la scurt timp după apel, însă a ajuns aproximativ după 30 de minute. Deplasarea s-a făcut pe o distanță de circa 20 de kilometri, până în comuna Parincea. Ulterior, a fost direcționat și un echipaj cu medic, care a sosit mai târziu; după puțin timp, s-a constatat decesul adolescentului.
Femeia vorbește și despre o problemă mai veche a zonei: întârzieri frecvente ale ambulanțelor, pe care le consideră o vulnerabilitate majoră când viața depinde de minute sau chiar secunde.
„Ajunge foarte, foarte târziu”, spune mama, referindu-se la timpul obișnuit de răspuns al echipajelor.
În acele minute critice, profesorii au continuat măsurile de suport până la sosirea personalului medical. Relatarea subliniază efortul cadrelor didactice și sentimentul apăsător al familiei că, dacă intervenția specializată ar fi fost mai rapidă, Robert ar fi putut avea o șansă.
Între timp, comunitatea școlară încearcă să înțeleagă firul evenimentelor și să gestioneze impactul emoțional al celor întâmplate. Pentru mama lui Robert, rămâne nădejdea că toate aceste aspecte vor fi analizate, iar detaliile intervenției din ziua respectivă vor fi lămurite, pas cu pas.