Un pasager a trecut prin clipe de coșmar după ce a fost la un pas să fie aspirat prin hubloul spart al unui avion, la mii de metri înălțime. Bărbatul în61 de anipovestește că încă retrăiește în fiecare noapte momentul teribil și că supraviețuirea sa a fost un miracol, potrivit Știripesurse.
Incidentul a avut loc în timpul unui zbor Ryanair din Grecia spre Germania, când o fereastră s-a spart în timpul zborului. Antreprenorul sârb se afla pe locul 11F și a fost proiectat în afara aeronavei din cauza depresurizării, rămânând prins între interior și exterior aproximativ două minute.„Explozia este ceea ce îmi amintesc”, a declarat el.
Avocatul său a explicat că zborul avea o viteză de peste 600 km/h la altitudinea de4.500 de metricând s-a produs evenimentul. Soția pasagerului a sărit în ajutor, alături de alți călători care au intervenit rapid pentru a-l ține în avion. Un pasager a încercat să blocheze geamul mai întâi cu o geantă, iar apoi cu o valiză, lucru care a funcționat.
În timp ce reprezentanții companiei aeriene susțin că echipajul a respectat toate procedurile și a acordat sprijin după coborâre, avocatul acuză personalul de la bord că nu a intervenit. Acesta afirmă că membrii echipajului erau în stare de șoc, iar ceilalți pasageri au fost cei care s-au mobilizat și i-au dat apă.
Bărbatul a fost externat din spital, dar a rămas cu arsuri și vânătăi, medicii recomandându-i să poarte un guler cervical timp de cel puținșase săptămâni. El a transmis și un mesaj pentru toți cei care călătoresc:„Asigură-te întotdeauna că porți centura de siguranță”.
