Mi-am strâns fiica moartă în brațe la morgă când soțul meu m-a sunat și mi-a spus:

Tata a ajuns la spital la 5:06 dimineața.

Nu venise cu o armată de avocați și nici cu oameni de pază. A venit singur, într-un palton închis la culoare, cu părul mult mai alb decât mi-l aminteam.

Când m-a văzut pe banca din fața morgii, s-a oprit.

Cinci ani de tăcere erau între noi.

N-a spus „ți-am spus eu”.

N-a întrebat de ce nu-l sunasem mai devreme.

S-a așezat lângă mine și m-a luat în brațe.

— Îmi pare rău, tată, am șoptit.

— Nu astăzi, Mariana.

După câteva minute, a apărut avocatul lui, Adrian Marinescu, cu o mapă groasă.

— Ce este dosarul Cernat?

Tata și Adrian s-au privit.

— Nu este ceea ce crezi, spuse tata. Nu am „ceva împotriva lui” care să-l trimită mâine la închisoare. Am documente despre felul în care a folosit relația cu familia noastră în afaceri.

Apoi mi-au explicat.

După căsătoria mea, Radu se prezentase în fața unor parteneri drept omul care urma să intre, mai devreme sau mai târziu, în afacerile familiei Sălceanu. Folosise fotografii de la evenimente, relații construite prin tata și chiar numele meu pentru a obține întâlniri, condiții comerciale mai bune și acces la finanțări.

În loc să pornească un război cu mine, îi ceruse avocatului să păstreze corespondența și documentele care ajungeau legal la ei.

— De ce nu mi-ai spus?

— Am încercat, Mariana. Tu ai crezut că vreau să-ți distrug căsnicia.

Mi-am coborât privirea.

Dar apoi Adrian a spus ceva și mai important:

— Dosarul nu dovedește că Radu a provocat moartea Sofiei. Și nu vom pretinde asta fără dovezi.

— Exact asta trebuie verificat.

În aceeași dimineață am început să strângem ceea ce exista deja: solicitarea spitalului, aprobarea tratamentului, mesajele, istoricul apelurilor, corespondența cu distribuitorul și documentele privind plata.

Nu am golit conturi.

Nu am amenințat pe nimeni.

Tata și-a retras doar sprijinul comercial care îi aparținea lui și a informat oamenii cu care avea relații directe că Radu nu mai avea permisiunea să invoce familia Sălceanu în numele vreunei colaborări.

Ușile despre care vorbisem începeau să se închidă.

Dar eu voiam să aflu de ce murise fiica mea fără medicamentul care f

Lasă un comentariu