În fapt, povestea unui tânăr cu doar opt clase, descris de procuror drept „escroc și mitoman iscusit”, pune reflectorul pe o breșă majoră din instituțiile de forță ale României.
Fără școală de poliție, dar cu aplomb și recuzita potrivită, Oprea a pătruns în aproape toate structurile locale de ordine publică din Prahova, ajungând să fie tratat ca un coleg venit „de la centru”.
Uniformă de pe OLX, stație și un Glock: intrarea în scenă
La 23 de ani, fără pregătire juridică ori polițienească, Oprea și-a construit personajul: uniformă, stație Motorola, girofar, cătușe cumpărate de pe OLX și un pistol Glock procurat de pe piața neagră. Cu acest arsenal, a câștigat rapid încrederea agenților și ofițerilor din Prahova, care
îl credeau „omul de la București”, fie de la DOS, fie de la SIPI – etichete care i-au deschis uși și i-au conferit autoritate.
În scurt timp, a ajuns să fie chemat la percheziții, razii rutiere, intervenții la scandaluri între interlopi și chiar la o negociere pentru eliberarea unei bătrâne sechestrate. Nu era un simplu intrus care se lipea de acțiuni; era invitat explicit când situațiile deveneau complicate.
„În perioada toamna anului 2023 – martie 2024, cu cinci ocazii diferite, în timp ce se afla în Parcul Regele Carol I, Sala Sporturilor Olimpia, purtând semne distinctive ale Poliției Române, respectiv stație comunicare emisie recepție Motorola Tetra și vestă inscripționată, și-a declinat în mod mincinos şi fără drept calitatea de polițist, ocazii cu care a efectuat activități specifice profesiei (specializarea poliţie rutieră), respectiv a oprit în trafic, în mod repetat, autoturismul condus de către numitul …, căruia i-a cerut actul de identitate și documentele mașinii, pe care le-a şi analizat, verificându-i și interiorul portbagajului pentru a constata dacă are trusă medicală și triunghi reflectorizant.”
„În perioada septembrie-noiembrie 2023, cu cinci ocazii diferite, în timp ce poliţişti din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie desfăşurau activităţi specifice privind regimul rutier și-a declinat fără drept calitatea de polițist, având asupra sa elemente distinctive ce ţin de calitatea de poliţist (uniformă de serviciu, cătuşe şi pistol tip Glock şi staţie Motorola Tetra), iar cu aceste ocazii a efectuat activități specifice profesiei de polițist, respectiv le-a solicitat şoferilor opriţi în trafic să-i înmâneze actele de identitate pentru a-i legitima şi totodată, le cerea să-i arate ce bunuri deţin asupra lor sau în interiorul autoturismului.”
„La data de 13.08.2024, a interceptat un minor de 13 ani, care ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, fără permis de conducere, căruia i-a efectuat un control corporal, l-a introdus în autoturismul său, amenințându-l că-i va face dosar penal și că-l va introduce în centrul DGASPC Cireșarii, totodată interogând la fața locului și alte rude de-ale minorului, declinâdu-și în mod fals calitatea de polițist;”
Frica de „structurile speciale” i-a pavat drumul spre birouri și dosare
În interiorul secțiilor, când apărea întrebarea „cine e individul cu care facem echipă?”, răspunsul venea invariabil: e „unul de la București”. Teama față de acronime precum SIPI, DOS sau alte servicii „speciale” a redus curiozitatea la tăcere. Porecla „ăla șmecher de la București” s-a lipit de el și s-a transmis din om în om, fără verificări.
Așa a pătruns nestingherit în birourile Poliției din Ploiești, având acces la dosare penale și la documente secret de serviciu. Nu după mult timp, era chemat la intervenții grele: percheziții, razii, conflicte cu interlopi, dar și la misiunea de a negocia eliberarea unei persoane sechestrate – roluri rezervate, în mod normal, unor oameni cu mandat și pregătire.
Expunerea s-a produs târziu, când deja apucase să fotografieze unele documente. Deși i se impută șase fapte – între care uzurpare de calități oficiale și înșelăciune în formă continuată –, nu a stat în arest preventiv mai mult de patru luni. A fost reținut în august 2024 și plasat ulterior sub control judiciar la finele aceluiași an.
Odată în libertate, și-a dus impostura mai departe: mai întâi ca procuror antimafia, apoi ca ofițer SRI, marcând încă un episod dintr-o epopee care a pus pe jar polițiștii din Prahova.
În oraș, apelativul „șmecherul de la București” a continuat să circule între echipaje și birouri, deși cel vizat nu avusese niciodată o legitimație reală.