O femeie în vârstă de 70 de ani a fost transportată la spital după un eveniment rutier produs luni dimineață pe DN14, în localitatea Șura Mare, județul Sibiu. În incident au fost implicate două autoturisme aflate în mers și un al treilea autovehicul parcat regulamentar.
Cum s-a produs evenimentul rutier de pe DN14
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiști, un bărbat în vârstă de 73 de ani, din localitatea Târnava, conducea un autoturism din direcția Mediaș spre Sibiu, iar la un moment dat, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar
autoturismul a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în
În urma impactului, autoturismul condus de șoferul din Târnava a fost proiectat într-un al treilea autovehicul, care era parcat regulamentar.
O femeie de 70 de ani a fost transportată la spital
La locul producerii evenimentului rutier au intervenit echipaje ale Poliției, ISU Sibiu și Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu și în total, trei persoane au fost evaluate medical.
O femeie în vârstă de 70 de ani, pasageră în autoturismul condus de șoferul din Târnava, a suferit un traumatism toracic. Aceasta a fost transportată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, cu medic, la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.