Ana era o fetiță de 9 ani care locuia într-un sat. Tocmai terminase clasa a IV-a și aflase cu bucurie că fusese admisă la una dintre cele mai bune școli din orașul apropiat, pentru a începe clasa a V-a. În prima zi de școală, Ana s-a grăbit spre autobuz, nerăbdătoare să ajungă la școală.
Ajunsă acolo, a întrebat câțiva elevi pentru a primi indicații și a găsi clasa ei. Însă, pentru că era îmbrăcată modest și venea dintr-un sat mic, copiii au început să râdă de ea. Curând, profesorul a sosit, le-a cerut tuturor să facă liniște și a prezentat-o pe Ana colegilor, spunându-le că ea va fi colega lor de acum înainte.
După aceea, ora a început, iar profesorul le-a cerut să fie pregătiți pentru un test scurt. Subiectul testului era să scrie care sunt cele șapte minuni ale lumii.
Elevii au început imediat să scrie cu entuziasm. Ana însă, scria mai încet decât ceilalți colegi. După ce toți copiii, cu excepția Anei, au predat foaia, profesorul s-a apropiat de ea să vadă dacă este totul în regulă.
„Nu te îngrijora, Ana. Scrie ce știi. Ceilalți au terminat repede pentru că au învățat despre minuni acum două zile.”
Ana i-a răspuns:
„Mă gândeam că sunt atât de multe lucruri și e greu să aleg doar șapte.”
După care i-a întins foaia profesorului.
Profesorul a început să citească cu voce tare răspunsurile copiilor. Majoritatea elevilor scriseseră corect: Marele Zid Chinezesc, Colosseumul, Stonehenge, Marea Piramidă din Giza, Turnul din Pisa, Taj Mahal, Grădinile suspendate din Babilon și altele similare. Profesorul părea mulțumit că elevii reținuseră ce îi învățase.
Când a ajuns la foaia Anei, profesorul a citit:
„Cele șapte minuni sunt – să poți să vezi, să poți să auzi, să simți, să râzi, să gândești, să fii bun, să iubești.”
Profesorul a rămas profund impresionat, iar clasa a tăcut în liniște. Astăzi, o fetiță dintr-un sat mic le-a reamintit tuturor care sunt cu adevărat cele mai mari daruri pe care le avem, și care reprezintă adevăratele minuni ale vieții.