S-a terminat! Premierul a publicat lista rușinii: Toate primăriile și spitalele cu datorii, somate să plătească. „Nu s-a mai întâmplat asta!”

Ministerul Finanțelor a publicat, în premieră, lista datoriilor pe care instituțiile publice, precum primăriile și spitalele, le au la bugetul de stat, a anunțat premierul Ilie Bolojan. Șeful Executivului a precizat că, săptămâna viitoare, vor fi făcute publice și datoriile companiilor de stat, ca parte a unui demers de transparentizare și de responsabilizare financiară.

Potrivit premierului, toate instituțiile vizate, de la primării la spitale, vor primi notificări. Ilie Bolojan a criticat practica prin care aceste entități nu își bugetau intenționat cheltuielile pentru ultimele luni ale anului, creând o presiune pe salarii, pentru ca apoi Guvernul să intervină și să le aloce fondurile necesare.

„Astăzi finanţele au publicat, cred că în jurul prânzului, situaţia datoriilor pe care instituţiile publice le au la bugetul de stat. Încă nu s-a mai întâmplat asta. Vor primi notificări toţi. Instituţiile publice. Primării, spitale şi aşa mai departe care şi ele până acum se considerau scutite de a respecta legea. (…) Ori este anormal ca cei care fac asta an de an să fie finanţaţi. Acum au fost notificaţi. Aceste date sunt publice”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la Radio România Actualități.

Premierul a adăugat că, de săptămâna viitoare, vor fi publicate și datoriile companiilor de stat. El a subliniat că, de la preluarea mandatului, Guvernul nu a mai aprobat bugetele companiilor de stat care înregistrează pierderi fără ca acestea să prezinte planuri concrete de recuperare.

Ca exemplu, șeful Executivului a menționat compania Metrorex, care primește anual subvenții de aproximativ 900 de milioane de lei, reprezentând peste 70% din cifra sa de afaceri. Potrivit acestuia, bugetul companiei a fost aprobat doar condiționat de prezentarea unui plan de reducere a cheltuielilor.

„Nu-i tot una dacă acolo se fac economii de 5%, de 3%, de 4%, pentru că asta, la nivelul acestei sume înseamnă 10 milioane de lei, 20 de milioane de lei, 30 de milioane şi atunci le-am aprobat bugetul, condiţionându-le aprobarea de un plan de reducere a cheltuielilor şi au trebuit să facă acest lucru”, a spus el.

În final, premierul Bolojan a subliniat că prioritatea ANAF trebuie să fie combaterea marilor fraude și a evaziunii fiscale. „Noi nu cu gemul din bucătărie trebuie să ne luptăm, ci cu evaziunea fiscală, cu fraudele mari, cu neplata taxelor. Asta este misiunea ANAF şi asta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *