ȘOC în showbiz! La 6 ani de la despărțire, Lidia Buble și Răzvan Simion s-au… Vezi mai mult

Artista l-a acționat în instanță pe fostul partener, dar și compania acestuia, Vânătorii de Zmeie SRL, într-un litigiu care privește colaborările și încasările din perioada în care cei doi formau un cuplu și lucrau împreună și pe plan profesional.

Ce susține Lidia Buble

Demersul juridic al cântăreței vizează lămurirea contractelor comerciale și a fluxului de bani rezultat din campanii de publicitate și proiecte muzicale. Potrivit susținerilor din dosar, artista afirmă că nu a avut acces la documentele originale și că nu știe cu exactitate pe numele cui au fost semnate unele contracte. Avocatul său a descris pentru instanță dinamica dintre viața personală și cea profesională a celor doi.

„Reclamanta (n.r. Lidia Buble) prin avocat dând lămuriri instanţei arată că între reclamantă şi pârâtul (n.r. Răzvan Simion) persoană fizică relaţia nu a fost una pur profesională, aceştia au fost parteneri de cuplu câtiva ani buni şi în această calitate au luat decizia de a colabora şi pe plan profesional. Contractele pentru publicitate nu ştie exact de cine au fost semnate pentru că ele nu au ajuns fizic niciodată la reclamantă, aceasta a prestat serviciile şi a participat la campaniile respective fără ca documentele în sine să îi fie puse la dispoziţie de către pârâtul persoană fizică.”

Reprezentantul legal al artistei a subliniat că, în practică, contractele de publicitate sunt deseori încheiate pe persoană fizică a interpretului, prin reprezentant, atunci când există cesiuni de drepturi de interpretare și de imagine sau alte forme de transfer de drepturi.

„Cel mai probabil, aşa cum este practica întregii industrii, sunt semnate de ea în nume propriu prin reprezentant, aşa cum este semnat şi contractul cu Cat Music pentru că totdeauna sunt implicate cesiuni de drepturi de interpretare şi de imagine şi atunci pentru a se realiza acest transfer din patrimoniul persoanei care le deţine şi întotdeauna persoana fizică practica este să fie semnate de persoană fizică, aşadar şansele ca aceste contracte să fie încheiate pe persoană fizică, statistic vorbind sunt de 99,99%. Revine şi arată că acele contracte la care face referire nu au ajuns niciodată la reclamantă nici măcar în copie.”

Tot din partea reclamantei a venit cererea de efectuare a unei expertize contabile amănunțite, menită să verifice documentele companiei pârâte începând cu 2017 și să stabilească eventualele diferențe între sumele facturate și încasările efective.

Cum răspunde Răzvan Simion?

Apărarea susține că o parte dintre proiectele comerciale s-ar fi derulat prin firma artistei, iar banii ar fi fost încasați direct de această societate. Avocații au depus anexe și documente justificative pentru a susține punctul de vedere.

„Pârâţii (n.r. Răzvan Simion și firma lui, Vânătorii de Zmeie SRL) prin avocat, precizează că aşa cum a arătat şi prin întâmpinare contractele încheiate cu Cafe #######, Disney şi H&M, s-au derulat de reclamantă prin intermediul firmei acesteia ##### ##### ### SRL, aceasta încasând sumele de bani în mod direct. Depun la dosar anexe ale contractelor de coproducţie nr. 11711 din data de 02.10.2017, pe care susţine că le-a obţinut din contabilitatea pârâtei.”

„Acelaşi contract cu acelaşi număr este depus şi de către reclamantă, cu semnătura părţilor contractante, dar fără anexe, anexele lipsă privesc acest contract de coproducţie, iar de la Cat Music doreşte să obţină contractul semnat de ambele părţi pe care îl deţine doar într-un format world, pe care reclamant l-a depus fără anexe, eventual până la clarificarea situaţiei acestui contract, instanţa poate să solicite prin intermediul unei adrese transmiterea acestuia integral printr-o adresă.”

În același dosar, pârâții au arătat că evidența contabilă a companiei nu este organizată pe proiecte distincte, ci la nivel centralizat, ceea ce face greu de realizat o reconstrucție punctuală a profitului pentru fiecare campanie în parte. De asemenea, o parte dintre documentele financiar-contabile ar conține numele Lidiei Buble, fapt ce ar trebui luat în calcul la orice recalcul.

Un alt punct sensibil îl reprezintă solicitarea de secretizarea dosarului. În apărarea pârâților au fost invocate și cheltuieli ridicate — inclusiv facturi de telefonie mobilă asociate convorbirilor internaționale — prezentate ca relevante în stabilirea sumelor datorate. Potrivit susținerilor, respectivele costuri s-ar ridica la mii de euro.

În continuare, instanța are de clarificat cine a semnat și a gestionat fiecare contract, ce sume au intrat efectiv în conturile entităților implicate și cum se repartizează cheltuielile comune dintre parteneri. Printre pașii posibili se numără analizarea anexelor lipsă, solicitarea documentelor integrale pentru contractele menționate — inclusiv cele cu Cat Music — și realizarea expertizei contabile cerute, astfel încât toate tranzacțiile din perioada colaborării profesionale să fie puse față în față cu serviciile prestate

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top