Tânăra care a provocat accidentul mortal de la Podu Iloaiei a fost condamnată. A intrat frontal într-un autoturism de pe sensul opus, cu 91 de kilometri pe oră

O tânără care a provocat un accident rutier mortal la Podu Iloaiei a fost condamnată, zilele trecute, la închisoare. Din cauza neatenției, femeia a pătruns pe contrasens și a intrat frontal, cu autoturismul pe care îl conducea, într-un alt autoturism.

Andra Crețu, o tânără de 20 de ani, a fost condamnată, zilele trecute, la închisoare după ce a provocat un accident rutier mortal. Ea nu era atentă la trafic și a pătruns pe contrasens. S-a izbit frontal de un autoturism, iar în urma impactului două persoane au fost grav rănite. Una dintre acestea a murit după câteva zile.

„În data de 19.10.2024, inculpata Crețu Andra Ștefania a condus autoturismul marca Volkswagen, model Passat, pe DE 583, în afara localității Podu Iloaiei. Aceasta se afla singură în autoturism. Având preocupări care au diminuat atenția acesteia la realitatea înconjurătoare, inculpata nu a observat în timp util faptul că se apropia de coloana de vehicule care era deja formată în fața sa.

În momentul în care a realizat că există posibilitatea de a intra în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, inculpata a tras de volan stânga și a intrat pe sensul opus de mers, pe care se deplasa în mod regulamentar autoturismul marca Ford.

În aceste condiții, autoturismul condus de inculpată și autoturismul condus de persoana vătămată au intrat în coliziune frontală. În urma impactului violent, autoturismul marca Ford a fost proiectat în afara părții carosabile”, se arată în rechizitoriu.

Tânăra care a provocat accidentul mortal de la Podu Iloaiei a fost condamnată

Două persoane au fost rănite, iar una dintre acestea s-a stins la Spitalul de Neurochirurgie, după mai multe zile. În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au stabilit faptul că autoturismul condus de tânăra șoferiță avea o viteză de 91 de kilometri pe oră în momentul impactului. La vremea respectivă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași făceau câteva precizări.

„La data de 19 octombrie a.c., poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că, pe DE 583, în afara localității Podu Iloaiei, a avut loc un accident rutier. Din cercetări a rezultat că între două autoturisme a avut loc o coliziune. În urma impactului, patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultând faptul că niciunul nu consumase băuturi alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, spuneau polițiștii.

Doi ani și șase luni de închisoare
Zilele trecute, tânăra a fost condamnată, dar nu va ajunge după gratii.

„Condamnă pe inculpata Crețu Andra Ștefania la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 67 alin. (1), raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o durată de 3 (trei) ani. În baza art. 65 alin. (1), raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a conduce autovehicule.

În baza disp. art. 91 alin. (1) Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 (trei) ani pentru inculpata Crețu Andra Ștefania, conform disp. art. 92 alin. (1) Cod penal, care va începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, au stabilit judecătorii de la Judecătoria Iași.

Tânăra care a provocat accidentul mortal de la Podu Iloaiei a fost condamnată după aproape doi ani de la tragedie.

Lasă un comentariu