Sunt peste 870 de candidați, pentru că se votează atât în sistem uninominal, cât și pe liste de partid, însă lupta principală se va da între Fidesz, partidul suveranist și ultranaționalist al lui Viktor Orban, și Tisza, formațiunea conservator-liberală, dar pro-europeană, condusă de Péter Magyar.
Alegerile din Ungaria sunt considerate printre cele mai importante din Europa în această perioadă, pentru că rezultatul ar putea însemna o reorientare a țării către valorile europene. Există și șanse reale ca acest lucru să se întâmple, întrucât trei sondaje independente indică un avantaj al lui Péter Magyar în fața lui Orban, de peste 10 procente.
Aproximativ 25% dintre cei intervievați spun însă că sunt încă nehotărâți, ceea ce poate înclina semnificativ balanța în favoarea unuia dintre candidați. Sondajele nu includ însă opțiunile de vot ale maghiarilor din diaspora, iar în România, unde trăiesc peste 300.000 de etnici maghiari, majoritatea votează prin corespondență. Presa din Ungaria notează că aceștia îl susțin în mare parte pe Viktor Orban, beneficiind în ultimii ani de cetățenia maghiară și de investițiile guvernului Fidesz în Transilvania — sute de milioane de euro anual în educație, sport, industrie și renovarea bisericilor maghiare.
Chiar și aseară, la un miting electoral al lui Viktor Orban, desfășurat la Debrecen, pe scenă a urcat și a luat cuvântul Kelemen Hunor, președintele UDMR, căruia Orban i s-a adresat drept „șeful ardelenilor”.
Indiferent de rezultat, sunt anunțate mitinguri de amploare mâine seară, atât pentru opoziție, cât și pentru actuala putere, rezultatele urmând să fie cunoscute după ora 19:00, când se închid secțiile de vot. Noi vom fi la Budapesta și vom transmite toate informațiile în timp real.