A mâncat fast food excesiv, până când inima i-a cedat
Provocarea a început în luna noiembrie a anului trecut, când Dmitry a decis să ia rapid în greutate pentru a demonstra că poate reveni apoi la o formă fizică bună urmând propriul său program. Pentru a accelera procesul, a apelat la porții mari și foarte dense caloric, preponderent mâncare de tip fast food.
După câteva săptămâni de aport caloric excesiv, Dmitry a început să se simtă rău. Și-a anulat sesiunile de antrenament și le-a spus apropiaților că va merge la un specialist. La scurt timp, a fost găsit decedat în somn, medicii indicând un stop cardiac.
Ce s-a întâmplat cu Dmitry
În numai o lună, Dmitry luase aproape 14 kg, creștere facilitată de alimente foarte bogate în colesterol și grăsimi. Aportul exagerat a pus o presiune majoră pe organism și i-a amplificat riscurile metabolice și cardiovasculare.
„La micul dejun, mănânc o farfurie cu produse de patiserie și jumătate de prăjitură. La prânz, de obicei mănânc 800 de grame [aproape 1 kg] de găluște cu maioneză. În timpul zilei, pot gusta chipsuri, iar la cină, mănânc un burger și două pizza mici, fie la o cafenea, fie livrate”, spunea el.
După tragedie, specialiști în cardiologie și metabolism au explicat mecanismul de suprasolicitare a inimii la persoanele care acumulează rapid kilograme. Experții de la Universitatea Brown au descris felul în care masa corporală crescută obligă inima să lucreze mai intens pentru a asigura circulația sângelui.
„Cu cât corpul este mai mare, cu atât inima trebuie să depună mai mult efort pentru a pompa și a circula sângele. Greutatea suplimentară oferă, de asemenea, volum corpului, ceea ce creează o rezistență mai mare pe care inima trebuie să o depășească în timp ce pompează,” au transmis specialiștii.