DOI FRAȚI VEDEAU UN BĂTRÂN STÂND LÂNGĂ MARE ÎN FIECARE ZI PE ACELAȘI SCAUN. ÎNTR-O ZI, AU FOST ÎNGRIJORAȚI CÂND AU GĂSIT SCAUNUL GOL ȘI AU DECIS SĂ AFLE DE CE.
Adam, de 8 ani, și Peter, de 10 ani, mergeau zilnic la malul mării împreună cu mama lor, Alice. Împreună, se plimbau pe mal, bucurându-se de briza mării.
În fiecare zi, îl vedeau pe un bătrân care stătea nemișcat pe un scaun, privindu-și liniștit valurile. „Mamă, omul acela este bine?” a întrebat Adam într-o zi.
„Este, dragule. Îi place să fie singur. Oamenii au încercat să vorbească cu el, dar el preferă să evite lumea. Să nu-l deranjăm,” i-a răspuns Alice.
Cei doi frați se simțeau atrași de bătrân. Erau curioși de ce stătea nemișcat pe același scaun în fiecare zi.
Într-o zi, au plănuit să-l abordeze. Jucându-se, au aruncat discul în direcția lui ca să se poată apropia. Când au alergat să-și ceară scuze, bătrânul a spus: „L-ați aruncat aici intenționat. Știu că ați făcut-o… Tu,” a spus, arătând spre Adam, „ești bun la aruncat. Iar tu,” a zâmbit bătrânul, arătând spre Peter, „ești bun la prins. Deci știu că nu a fost un accident.”
Băieții au rămas cu ochii mari, surprinși că bătrânul îi observase și el.
Deși Alice știa că bătrânul evita să vorbească cu oamenii, de data aceasta le-a povestit băieților. După ce s-au prezentat, Peter a întrebat ceea ce și-au dorit mereu să afle: „Domnule, de ce stați aici în fiecare zi și priviți marea?”
„Ei bine, aștept aici pe fratele meu. Îl aștept de zece ani,” le-a răspuns. Adam și Peter s-au privit uimiți.
„Am fost împreună în armată și ne-au despărțit, trimițându-ne în țări diferite. A trecut mult de atunci. Ultima oară când ne-am văzut, ne-am promis să ne întâlnim aici, exact în acest loc, unde ne plimbam mereu cu mama noastră,” a explicat bătrânul.
„Îl așteptați pe fratele dumneavoastră în fiecare zi?” a întrebat Adam. „De unde știți că va mai veni?” Bătrânul a zâmbit la inocența lui Adam.
„Asta e problema. Nu știu dacă va mai veni. Veneam aici acum mulți ani, dar am fost mutat în alt oraș. De zece ani, de când locuiesc aici, vin în fiecare zi. Mi-au dat medalionul său militar, dar nu l-au găsit niciodată. Încă este dispărut,” a spus el, scoțând din buzunar medalionul fratelui său.
Adam și Peter stăteau acum unul lângă altul. Bătrânul le-a mângâiat capetele și le-a spus: „De aceea, trebuie să aveți grijă unul de celălalt, băieți. Dragostea frățească este cea mai mare putere din lume.”
După ce și-a împărtășit povestea, bătrânul s-a prezentat ca fiind Walter. De atunci, băieții au început să petreacă mai mult timp cu el, aducându-i sandvișuri și băuturi. După-amiezile lor erau pline de conversații și povești.
Într-o zi, Walter și frații au descoperit că locuiau aproape unul de celălalt. „Locuim aproape!” a exclamat Peter. Walter a zâmbit larg.
„Se pare că da, dragul meu,” a spus Walter, făcându-le cu mâna înainte de a intra în casă.
Băieții deveniseră foarte apropiați de Walter și, impresionați de povestea lui, au decis să folosească rețelele sociale pentru a încerca să-și găsească fratele.
Într-o zi, au mers la plajă să-i povestească ce au făcut, dar scaunul său era gol. „Vine aici în fiecare zi! În fiecare zi! De ce nu e aici?” a întrebat Adam pe mama sa.
„Ceva nu e în regulă. Trebuie să mergem la casa lui,” a spus Peter. Alice i-a însoțit să verifice.
Ajunși la ușa lui, au bătut. După câteva secunde, Walter a deschis. Băieții au răsuflat ușurați. „Walter! De ce nu ai venit azi la plajă? Ai renunțat?” l-a întrebat Adam. Walter zâmbea. În spatele lui stătea un bărbat care semăna perfect cu el.
Cei doi băieți au rămas surprinși când bărbatul a strigat: „SUNT EI! ACEI DOI BĂIEȚI AU POSTAT PE INTERNET! I-AM RECUNOSCUT IMEDIAT!”
Fratele lui Walter, James, l-a găsit datorită postării făcute de Adam și Peter. Walter i-a îmbrățișat pe cei doi băieți. „Mulțumesc că mi-ai găsit fratele după patruzeci și patru de ani,” le-a spus, îmbrățișându-i.
Se pare că James fusese rănit în luptă și își pierduse memoria. A fost diagnosticat cu amnezie disociativă cauzată de stresul războiului.
„Mi s-a spus că fie îmi voi aminti încet, fie brusc. În ultimele decenii, mi-am amintit câteva lucruri, ca numele și faptul că trăiam în California, dar nimic concret,” a explicat James.
„Apoi, într-o zi, am văzut postarea acestor doi băieți și mi-am amintit de tine, Walter. Am știut imediat că ești fratele meu. Am venit direct la adresa postată,” a adăugat el.
Atunci, Walter și James și-au scos medalioanele militare și le-au oferit câte unul lui Adam și lui Peter. „Nu mai avem nevoie de ele. Datorită vouă, ne-am regăsit. Acum sunt ale voastre. Să vă amintească mereu să aveți grijă unul de celălalt,” le-a spus Walter.
Locuind aproape, Adam și Peter îl vizitau mereu pe Walter și pe James, care se mutase la fratele său.
Ce putem învăța din această poveste?
- Păstrarea credinței poate aduce recompense. În fiecare zi, Walter spera ca fratele lui să apară. Într-o zi, după ce și-a împărtășit povestea cu Adam și Peter, fratele lui a apărut.
- Relațiile neașteptate pot avea cea mai mare însemnătate. Adam și Peter nu s-ar fi așteptat să se apropie de Walter, dar când s-a întâmplat, au creat amintiri care le-au schimbat viața.
- Împărtășește această poveste cu cei dragi. S-ar putea să le aducă inspirație și bucurie.